Lecțiile celor 44 de ani…

Astăzi este ziua mea (de naștere)…Cred că a fost una din cele mai interesante zile din toate cele 16.060 de zile pe care le-am trăit până acum.

M-am gândit că poate n-ar fi lipsit de interes să transmit câteva din percepțiile mele, după 44 de ani de viață.

Ca să nu mai lungesc vorba, iată că mi-au trebuit 16.060 de zile, pentru ca astăzi să pot înțelege că:

  • Nu contează cine ești, ci cum te privesc oamenii din mediul în care te afli;
  • Avem așteptări dar ne facem că nu;
  • Mai ușor ne dezamăgim de o nereușită minoră decât să ne bucurăm de o realizare majoră;
  • De prea mai multe ori nu suntem capabili să primim cu bucurie aprecierile celorlalți;
  • Ne concentrăm pe ceea ce considerăm că este important, nu pe ceea ce este cu adevărat;
  • Confundăm tot mai des realitatea personală cu adevărul;
  • Ne place rutina dar spunem că nu ne place;
  • Suntem incapabili de a susține schimbarea reală;
  • Ne este frică de un viitor care este atât de previzibil, dar ne amăgim că noi schimbăm viitorul;
  • Avem nădejdea că la un moment dat cineva o să-și amintească de noi, chiar și când nu vom mai fi pe acest Pământ;
  • Căutăm traiul comfortabil, inconștienți fiind de faptul că el ne aduce de cele mai multe ori autodistrugerea;
  • Refuzăm să creștem și să ne atingem potențialul maxim din lene;
  • Suntem indiferenți la durerea aproapelui, până când se apropie de granița personală a durerii;
  • Căutăm libertatea toată în viață dar găsim în final singurătatea;
  • Ne dorim să fim sănătoși, dar toți ne îmbolnăvim până la urmă;
  • Sperăm ca urmașii noștri să ne asculte, ca și când am fi demni de asta;
  • Păcătuim la fiecare pas, la fiecare respirație, la fiecare gând, dar spunem Doamne-ajută mai des decât bună dimineața;
  • Ne trezim în fiecare dimineață și uităm să fim recunoscători pentru că ne-am trezit;
  • Privim pe geam și judecăm până și starea vremii;
  • Conducem propria mașină și ne uităm cu jind la mașina oprită lângă noi la semafor, sau cu superioritate (depinde de marca);
  • Plângem în suflet dar zâmbim ca să nu se vadă în exterior;
  • Nu ne mai înțelegem nici pe noi înșine, pentru că nu ne mai dăm timp ca să ne ascultăm…

Să merg mai departe??? Sigur o să spuneți că e despre mine…și în nici un caz despre voi…recunosc, aveți dreptate.

Vă rog să mă iertați!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top